Tradiții și obiceiuri la nunți

Tradițiile și obiceiurile românești legate de nuntă sunt foarte diverse în funcție de zona geografică, dar toate vizează norocul, bunăstarea, belșugul și reușita cuplului proaspăt căsătorit. 

După naștere, nunta este al doilea cel mai mare eveniment din viața omului. Din perspectiva populară, nunta este văzută ca o trecere spre o altă etapă a vieții și marchează intrarea tinerilor în viața socială, în rând cu lumea.

La români, nunta presupune mult fast și veselie

La români, nunta presupune mult fast și veselie, este bogată în tradiții și obiceiuri. Aceste tradiții și obiceiuri au scopul de a-i amuza atât pe miri, cât și pe nuntași. Obiceiurile și tradițiile legate de nuntă românească sunt moștenite din generație în generație, unele dintre ele fiind extrem de vechi.

Cele mai frumoase nunți ale românilor se fac și se făceau cu siguranță la sate unde tradițiile și obiceiurile sunt foarte importante, iar ulițele satelor răsună de zgomotul veseliei nuntașilor. Atmosfera tradițională este una de joc, cântec, chiuituri, dar și alte practici.

 

O nuntă tradițională implică respectarea anumitor practici și obiceiuri încă de la îmbrăcarea mirilor în hainele de ceremonie până la finalul petrecerii. Potrivit tradiției, înainte de a merge la casa nașilor și mai apoi la mireasa, mirele trebuie să fie gătit și aranjat de către cavalerii de onoare la casa acestuia. Tot aici mirele trebuie să fie bărbierit de către un prieten apropiat sau cavaler de onoare. Acest ritual simbolizează tranziția de la statutul de flăcău la cel de bărbat matur, cap de familie.

 

După ce mirele s-a pregătit și s-a aranjat, merge cu întregul alai de nuntă la casa nașilor. Acesta dăruiește nașei buchetul de nuntă, iar nașului îi pune papionul sau cravata la gât. Nașii au datoria de a-i primi pe nuntași cu vin și mâncăruri alese. După ospătarea cum se cuvine a nuntașilor, nașii iau lumânările de cununie, parura și voalul miresei și împreună cu întregul alai de nuntă se îndreaptă către casa miresei.

La casa miresei, nașa o va ajuta pe mireasă să se pregătească și îi va prinde voalul. În tot acest timp mirelui îi este interzis să vadă mireasa, iar pe fundal se va auzi melodia arhicunoscută “Ia-ți mireasă ziua bună”. Acest obicei de nuntă creează un moment emoțional, iar părinții și rudele apropiate cu siguranță vor vărsa niște lacrimi. De acum mireasa este pregătită și se poate înfățișa împreună cu alesul inimii în fața lui Dumnezeu pentru a-și mărturisi dragostea. Mireasa se va întâlni cu mirele și îi va dărui buchetul de mireasă, iar acesta o va putea admira îmbrăcată în rochia albă.

 

Mirii împreună cu nașii și alaiul de nuntă vor merge la biserică, dar înainte de aceasta se va rupe turta miresei, pe care nașa o va împărți celor prezenți, și se va juca hora miresei. De asemenea, mireasa trebuie să prindă în piept cocardele celor prezenți, începând cu mirele, nașii, părinții și apoi restul rudelor și prietenilor. Domnișoarele de onoare o vor ajuta pe mireasă în acest demers, ca lucrurile să meargă mai repede.

 

Mirii, nașii și alaiul de nuntă se îndreaptă apoi către biserică unde prin intermediul preotului, tinerii își vor uni destinele și de bunăvoie vor primi binecuvântarea lui Dumnezeu. Prin Taina Sfintei Cununii, iubirea și conexiunea tinerilor căsătoriți va fi întărită și nu va mai putea fi ruptă sau destrămată.

În biserică, mirele stă în dreapta miresei

Există un aranjament potrivit tradiției care presupune ca în biserică mirele să stea în dreapta miresei, nașul lângă mire, nașa lângă mireasă, iar în spatele mirilor stau părinţii și alaiul de nuntași. În timpul ceremoniei de căsătorie, lumânările sunt ținute aprinse de către nași și sunt considerate mărturii ale unirii celor doi tineri în fața lui Dumnezeu.

 

După slujba religioasă se va închega o horă în fața bisericii, iar mai apoi se va merge către restaurant sau locul unde va avea loc petrecerea dedicată căsătoriei.

 

În timpul petrecerii de nuntă există foarte multe tradiții și obiceiuri. De exemplu, invitația la joc a nuntașilor trebuie deschisă de un dans al mirilor. Pentru acest moment, mirii trebuie să aibă pregătit un dans dedicat pe o anumită melodie.

 

Petrecerea de nuntă se va finaliza cu tăierea tortulului de către miri și de aruncarea buchetului miresei pentru fetele nemăritate. Conform tradiției, fata care va prinde buchetul de mireasă va fi următoarea care se va căsători. Un alt obicei încadrat petrecerii de nuntă este acela că nașa va da jos voalul miresei și îi va pune năframa. Acest obicei simbolizează tranziția tinerei fete la statutul de femeie măritată. Fata care a prins buchetul va primi și voalul miresei drept cadou. De asemenea, nașul va da jos cocarda mirelui, iar acesta o va arunca băieților necăsătoriți. La fel ca și în cazul fetelor, băiatul care va prinde cocarda va urma la însurătoare. Mai există și obiceiul ca în timpul petrecerii de nuntă mireasa să fie furată și înapoiată mirelui abia după ce acesta va îndeplini condițiile puse de cei care au furat miresa.

 

Există o mulțime de practici tradiționale în fiecare zonă și regiune a țării și este destul de greu de urmat toate aceste practici, dar poți alege dintre ele pe acelea care te bucură cel mai mult și care se potrivesc cel mai bine cu evenimentul pe care îl vei organiza.

 

Tradițiile și obiceiurile românești legate de nuntă sunt bogate și variate, creând momente memorabile și emoționante pentru miri și invitați deopotrivă. Acest mozaic de tradiții și practici aduce noroc și fericire în viața proaspăt căsătoriților, iar Ela Bloom este aici pentru a te ajuta să le integrezi în cel mai important eveniment al vieții tale. Contactează Ela Bloom pentru a te asigura că nunta ta reflectă în mod autentic și armonios tradițiile și obiceiurile românești. Permite-ne să te îndrumăm și să îți oferim cele mai potrivite sfaturi pentru a crea o atmosferă cu adevărat tradițională și magică pentru nunta ta!